Vreți să porniți o afacere cu lavandă?
Ați nimerit în locul potrivit pentru a porni cu dreptul. Vă oferim butași de calitate, cele mai bune prețuri și consultanță gratuită! De ce să cumpărați de la noi? Butașii noștri sunt crescuți în România și deci adaptați la climă, ba chiar am putea spune că zona noastră, Valea Hârtibaciului din centrul țării, este una mai rece și deci butașii care au ajuns în faza de pre-plantare sunt unii foarte rezistenți, iar prima cutie pe care o vor vedea, va fi cea în care vor călători spre dumneavoastră. Vă vom fi alături cu sfaturi și informații prețioase obținute din propria experiență!

 

Luând în considerare tot efortul depus de noi, cerințele pieței și respectul față de dumneavoastră, am încercat mereu să avem un preț corect care să lase loc de încredere și stabilirea unor relații sănatoase, de lungă durata. Noi nu plecăm nicăieri și cu asta plănuim să ne ocupăm mulți ani de acum înainte, așa că dacă doriți să ne vizitați, să stăm de vorbă și să ”punem țara la cale”, plăcerea va fi de partea noastră. Dacă ați citit articolele noastre, bănuim că deja ne cam cunoașteți. Suntem deschiși, curioși și dornici să împărtășim informații, pentru că atunci când ne vom strânge mai mulți, mai pasionați, mai hotărâți, n-are cum să fie decât bine pentru domeniul acesta.

Înființarea unei culturi de lavandă nu e o decizie ușoară, chiar dacă sunt foarte multe argumente care te îndeamnă spre o rezoluție pozitivă. Nu e o hotărâre ușoară pentru că odată luată și pornite primele demersuri, cel puțin 15 ani știți cu ce vă veți ocupa .

Indiferent că o demarați ca o mică afacere de după serviciu sau puneți bazele unei afaceri care să vă ocupe tot timpul, trebuie să luați în considerare că faceți o investiție pe termen lung, care vă va schimba viața. E genul de decizie pe care o iei alături de întreaga familie și după balansarea tuturor argumentelor, poate o să faceți parte dintre fericiții care ajung la concluzia că o afacere cu lavandă e fix ce trebuie.

Ar fi imatur și iresponsabil să nu vă spunem care sunt cele mai neplăcute aspecte ale unei culturi de lavandă.

  • Durată mai mare de la înfiintare pană la prima recoltă (2 ani), timp în care trebuie investită multă grijă, atenție, muncă și bani.
  • Învestiție inițială mare – pregătirea terenului, cumpărarea și plantarea butașilor, întreținerea culturii până la prima recoltă.

Argumentele mai puțin pozitive nu sunt de neglijat și nici tratate cu usurință pentru că vă pot influența negativ activitatea, dar odată înțelese și asumate probabil că e timpul să trecem la motivele care v-ar putea determina să deveniți cultivator de lavandă.

Zece motive pentru care vă încurajăm să deveniți cultivator de lavandă:

  1. Cerințe specifice reduse ale plantei.
  2. Lavanda este o plantă foarte rezistentă la boli și dincolo de mitul că nu are boli care o pot afecta trebuie totuși spus că sunt puține și destul de usor de combătut.
  3. Nu este o plantă pe care animalele să o caute pentru hrană, indiferent că vorbim de animale domestice sau sălbatice.
  4. Plantația poate fi scalată dupa posibilitățile familiei. În cazul în care nu doriți, nu este nevoie de o cultură foarte întinsă pentru a vă asigura un venit atrăgător.
  5. După înființarea culturii aveți doi ani la dispoziție să vă gândiți cum să valorificați producția obținută, timp suficient pentru a găsi propria dumneavoastră cale. Cunoaștem câțiva zeci de cultivatori de lavandă și parcă niciunul nu seamănă cu celălalt la felul cum își valorifică cultura, cunoștințele și îndemânarea.
  6. Investiția odată realizată vă asigură un venit predictibil pe următorii 15-18 ani.
  7. Produse diversificate cu spectru larg de valorificare (săculeți cu lavandă, ulei esențial, condimente, băuturi, decorațiuni, etc).
  8. Condiții de depozitare ușor de realizat (într-o încăpere de 10 mp puteți stoca producția de ulei esențial de pe câteva sute de hectare, cu o valoare de sute de mii de euro ).
  9. Depozitate conform, produsele pot fi păstrate o lungă perioadă de timp, chiar mai mult de 5 ani, având astfel libertatea de a alege momentul și cumpărătorul potrivit.
  10. Odată ajunsă la maturitate, dacă e bine întreținut, câmpul de lavandă poate deveni ușor un punct de atracție pentru localnici sau turiști dar și loc preferat pentru sedințe foto. Nici nu vă puteți închipui ce satisfacție unică veți avea.

16 Comentarii

  1. Georgescu Mona

    Am un hectar pe care as dori sa cultiv lavanda,in timp sunt sanse sa gasesc cumpărător pt ea?

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Sigur că se vor găsi cumpărători, altfel nu s-ar mai apuca nimeni. 🙂

      Ca în orice altă afacere, depinde de dumneavoastră în ce măsură veţi valorifica recolta. Vestea bună e că aveţi timp 3 ani (până intră pe producţie maximă) să vă gândiţi cum aţi putea monetiza lavanda din cultura dumneavoastră. În tot acest timp veţi găsi solutii şi idei practice de valorificare de la alţi cultivatori sau chiar de la potenţiali clienţi şi veţi putea alege modelul de afacere care vi se potriveste cel mai bine.

      În cel mai rău caz posibil, vindeţi floarea uscată (sunt deja câtiva procesatori care cumpără, printre care şi noi) şi tot veţi scoate un profit cuprins între 2000 şi 3500 de euro la hectar, depinde de soiul cultivat, modul în care-l veţi cultiva, sol, climat sau condiţiile meteo din anul respectiv. Desigur puteţi găsi variante în care să vindeţi direct clientului final şi atunci profitul poate fi MULT mai mare. De pildă uleiul esenţial de lavandă soiul Sevtopolis se vinde la en-gross cu un preţ de 60-70 de euro/kg , iar en-detail, ambalat în sticluţe mici, preţul ajunge şi la 400 de euro/litru.

      Răspuns
  2. Teodorescu Stefan

    Buna ziua!
    Pentru o supra fata de aprox 5000 mp, de cati butasi am nevoie?
    La ce distanta se planteaza? Distanta intre randuri cat trebuie sa fie?
    Va multumesc anticipat!

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Buna ziua. La 5000 mp va recomand sa aveti cultura pregatita sa fie cultivata mecanizat chiar daca acum nu dispuneti de tractor si va ganditi sa o intretineti manual sau cu motocultorul. In acest caz distanta minima este de 1,4 m intre randuri, iar distanta intre plante poate fi intre 0,3 si 0,5 m. Eu as merge pe 1,4 X 0,35. Astfel numarul de butasi necesar este de 5000:1,4:0,35= 10204 butasi.

      Răspuns
      • Teodorescu Stefan

        Multumesc pentru informatii! Sunt interesat si vom tine legatura, cand am totul pregatit va voi contact! O zi buna!

        Răspuns
        • Alin Mihai Vezure

          Va asteptam!

          Răspuns
  3. Daniel.

    Buna seara. Dispun de un teren cu o suprafață de un hectar. Cat m-ar ajunge să investesc în cultura de lavandă. Cu ce suprafață m-ati sfătui să încep și la cat s-ar ridica investiția? Va mulțumesc anticipat pentru sfaturi.

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Buna seara. Nu e complicat de estimat la cat v-ar ajunge costul investitiei intr-o cultura de lavanda pe un hectar de teren, dar sunt multe elemente specifice pe care nu am cum sa le cunosc. Costurile pot diferi de la caz la caz, singurul pret sigur pe care vi-l pot spune este cel al butasilor. Aveti mai multe situatii in functie de schema de plantare. Puteti alege sa faceti randurile la 1,4 sau la 1,6 m si la fel distanta intre plante poate fi aleasa intre 0,3 si 0,4 m. Distanta mai mica intre randuri si plante duce la costuri initiale mai mari datorita densitati de butasi mai ridicate, dar in urmatorii ani o densitate mai mare a plantelor determina o intretinere mai putin costisitoare, dar si o recolta mai mare si implicit un venit superior proportional.
      Am sa va dau cateva exemple de calcul al numarului de butasi necesari si o estimare de cost initiala.
      1. randurile la 1,4 si distanta intre plante la 0,3
      10000/1,4/0,30= 24000 de butasi x 1 leu= 24000 lei
      2. randurile la 1,4 cu 0,35
      10000/1,4/0,35= 20500 butasi x 1 leu= 20500 lei
      3. randurile la 1,4m cu 0,4m
      10000/1,4/0,40=18000 butasi x 1 leu = 18000 lei
      4. randurile la 1,6 m cu 0,30 m
      10000/1,6/0,30= 21000 butasi x 1 leu = 21000 lei
      5. randurile la 1,6 m cu 0,35 m
      10000/1,6/0,35= 18000 butasi x 1 leu = 18000 lei
      6. randurile la 1,6 cu 0,40
      10000/1,6/04= 15700 butasi x 1 leu = 15700 lei

      La aceste costuri trebuie adunate si cele generate cu costul fortei de munca necesare plantarii butasilor, costul pregatirii terenului, arat, discuit, etc., costuri cuprinse intre 2000 de lei si 4000 de lei, in functie de conditiile particulare.

      La cea de-a doua intrebare e dificil de dat un raspuns, ar trebui sa va cunosc personal, sa va stiu nivelul resurselor de care dispuneti. Poate o discutie telefonica ar fi mai utila, ma puteti suna oricand la 0721256229. Imi face mare placere sa vorbesc despre lavanda.

      Răspuns
      • Daniel

        Va mulțumesc pentru informații. Încep să mă gândesc din ce în ce mai serios la o astfel de investiție. Mi-am notat numărul dumneavoastră de telefon si când am strâns suficiente informații vă voi și contacta pentru o colaborare. Cu stima.

        Răspuns
  4. Valeriu

    Calitatea materialului cumpărat de la dvs. e chiar ceea ce ar trebui să fie.

    Răspuns
  5. ivan ioana

    am infiintat anul acesta o livada de 150de pomi fructiferi asi putea cultiva lavanda printre ei intre randuri am distanta de 4m iar intre pomi 3m?suprafata este de 1700mp

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Buna seara. Nu prea e potrivita plantarea lavandei printre pomi datorita umbrei generate de acestia. Lavanda se planteaza in locuri expuse la soare.

      Răspuns
  6. Leta

    Buna seara! Am o gradina de 100 mp și as vrea sa cultiv lavanda cu scop decorativ, hobbi. . .

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Buna seara. Trebuie sa-mi puneti intrebari mai punctuale ca sa va pot ajuta.

      Răspuns
  7. Radu

    Buna! Imi surade ideea de a porni o afarcere cu lavanda. Am citit mai multe articole in care se spunea ca o mare parte din productie este trimisa in Franta si Germania (daca nu ma insel) Intrebarea mea (putin penibila,cred) este cum iau legatura cu acesti clienti din alte tari? Cum afla ei de mine, sau eu de ei?

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Buna ziua. Raspunsul la intrebarea dumneavoastra e destul de compplex pentru ca nu este o solutie concreta, depinde foarte mult de talentul de vanzator al fiecaruia si nu in ultimul rand de calitatea, cantitatatea si disponibilitatea marfii. Sunt mai multe tari destinatie, nu doar Franta si Germania. Eu as socoti mai importanta piata americana sau chiar si cea italiana. Sa nu neglijam nici piata din Romania care este in crestere. E important si soiul de lavanda pe care-l veti cultiva, nu orice soi are cautare in Franta, de exemplu. Va dau doua exemple, am un potential client in Germania care doreste o cantitate mai mica de doar cateva zeci de kg, dar vrea neaparat uleiul obtinut din lavanda soiul Lavandula Angustifolia Vera. Mai am altul din Bulgaria pe care-l „ardea buza” sa cumpere 5 tone de ulei esential obtinut din soiuri bulgaresti. Cert e ca in functie de ce soi va veti hotara sa cultivati va trebui sa abordati piete diferite. Cum? Mi-a mi-a fost mai usor sa-mi gasesx partenerii pe internet. Nu spun ca e usor, dar nici foarte complicat. Avantajul dumneavoastra e ca aveti timp 3 ani din momentul plantarii culturii, sa va gasiti macar o parte din parteneri.

      Răspuns

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acesta magazin demo pentru testare — nici o comandă nu va fi onorată. Refuză