Unde-s doi …

unde-s-doi > asociatieDe fapt unde-s trei puterea creste. E nevoie de 3 persoane pentru a face o organizatie, asociatie, partid sau alta entitate de grup. Nici nu ai nevoie de mai mult pentru inceput. Initiezi o asociatie cu un grup mic de oameni hotarati si implicati si ai mai multe sanse sa realizezi un proiect viabil. O asociatie  „heirupista” de regula da batai de cap pe orice termen scurt, mediu si lung. Plus ca am impresia ca servesc de regula unor alte de scopuri decat cele declarate public sau in discutiile de grup.

Pe la mijlocul lunii februarie am initiat o actiune de identificare a unor doritori de taieturi de lavanda pentru inradacinare. Eu aveam nevoie de 20-30 de mii de bucati, gasisem vanzator dar acesta nu accepta tranzactii sub 50.000 de bucati. Eu n-aveam niciun interes sa cumpar acea cantitate minima si apoi s-o revand, asa ca m-am gandit sa mai caut persoane interesate.  S-a dovedit ca erau cu mult mai multe decat am crezut initial. S-a strans o solicitare de taieturi de cateva ori mai mare decat decat minimul solicitat de vanzatoare si in acest fel am putut negocia si un pret semnificativ mai redus. Odata activat „Grupul cumparatorilor de taieturi de lavanda” 🙂  s-a creat ceva zumzet pe tema asta si  a aparut si un alt vanzator cu o oferta mai buna. Prin asocierea noastra ad-hoc am reusit sa creem o cerere unica  importanta pe piata, si piata la randul ei a creat o oferta mai buna si mai diversificata, cu conditii de livrare si plata diferte.  Acum, cand scriu acest articol, a fost livrata o mare parte din marfa si deja avem un feedback foarte pozitiv de la cumparatori. Restul  pare ca se incadreaza in termenele si conditiile stabilite de comun acord si, cu un pic de noroc si bunavointa, la final vom avea toti cumparatorii si vanzatorii multumiti.  (Multumesc pe aceasta cale lui Zuckerberg pentru Facebook  🙂 hehehe – ce-mi place asta cu „multumesc pe aceasta cale”. Adevarul e ca ne-a ajutat foarte mult sa comunicam si sa schimbam informatii, ar fi fost mult mai greu sa punem la punct toate detaliile in timpul scurt avut la dispozitie.)

Am dat doar un simplu exemplu de ce poate face un grup de oameni determinati. Cam asta e si rolul unei asociatii, sa stranga la un loc oameni si idei si sa creeze oportunitati in folosul membrilor si partenerilor.

Ideea nu este noua dar pare ca s-a copt indeajuns incat sa apara acea masa critica de persoane, interese si „know-how”  sa poata fi pusa in aplicare.
Luna aceasta urmeaza sa avem o intalnire, tot la Cluj, pe tema infiintarii unei asociatii a cultivatorilor de lavanda. Inca nu am toate detaliile dar va rog sa urmariti acest articol pe Facebook sau pe blog si voi reveni cu amanuntele necesare.

Cum ne organizam?

Cat ulei de lavanda varsam pe teava bugetului de stat (foarte setos de felul lui 🙂 )? Chiar asa, cum ne organizam, impreuna si individual?  Initial, intalnirea de la Cluj de saptamana trecuta, era centrata pe forma de organizare comerciala a fiecarei afaceri, alegerea tipului  de organizatie comerciala potrivit pentru contextul fiscal actual. Cu taxe cuprinse intre 11,5% si 13,5% (1-3% impozit pe venit + 5% impozit pe dividende + 5,5% contributii la sanatate) microintreprinderile par sa fie cea mai buna solutie din d.p.d.v. fiscal. In cazul PFA avem 16% impozit + 5,5% sanatate + 10,5% pensie.Toate aceste aspecte au fost lamurite de domnul Sorin Moldovan , expert contabil si consultant fiscal. Mai jos sunt cateva exemple de avantaje si dezavantaje ale fiecarei forme de organizare, nu toate, doar ce am retinut eu.

Avantaje

Microintreprindere

  • taxe mai mici
  • raspundere limitata in cazul unor erori sau ilegalitati

PFA

  • contabilitatea se poate tine in casa, fara cheltuieli cu contabilul
  • disponibilitatea imediata a profitului
  • pensie

Dezavantaje

Microintreprindere

  • disponibilitatea profitului doar la incheierea exercitiului financiar
  • necesitatea unui  contabil si asta aduce cheltuieli suplimentare
  • necesitatea angajarii pentru a beneficia de asigurare

PFA

  • taxe mai mari
  • raspundere financiara pentru greseli sau ilegalitati

Cam asta a fost discutia despre entitatile fiscale si poate ar fi ramas doar aici daca nu ar fi existat dorinta manifesta de a ne organiza cumva si ca un grup sub forma unei asociatii, cooperative, cluster sau o alta forma care sa ne prezerve drepturile, abilitatile si resursele individuale si in acelasi timp sa ne creeze cateva avantaje la care doar ca entitate de grup am putea avea acces, gen proiecte comune pe  fonduri europene, accesul pe piata marilor jucatori din industrie, divizarea unor cheltuieli, grup de presiune politica in anumite cazuri.
Entuziasmul domnului Dinu Criste ne-a tinut lipiti de scaune mult mai mult timp decat am crezut. Ne-a tinut prezenti, ne-a transmis entuziasmul sau si ne-a facut sa initiem primele demersuri legate de constituirea unei forme de organizare care sa ne reprezinte. Nu am talente de jurnalist asa ca ma rezum doar la atat deocamdata. Pe masura ce vor aparea noi date privind asocierea am sa le public aici ca update-uri sau voi face un articol separat.  Pana una-alta eu ii multumesc si aici Simonei Pojar-Persecan de la Lavender Farm pentru organizare.
La intalnire au participat si „au ramas in istorie” 🙂  urmatorii:

Merita sa multumesc din nou Simonei pentru ceaiul de lavanda Blue Scent + Maillette (foarte aromat – iti ramane gustul puternic de lavanda mult dupa ce l-ai baut) si lui Radu pentru siropul de lavanda facut de el, mi-a dat suficient de mult incat sa-mi pot servi cativa prieteni si sa primesc un feedback extrem de pozitiv.

La final, Ovidiu  ne-a aratat o parte din distilatorul mobil cu care a inceput aventura asta a distilarii uleiului esential de lavanda. A fost foarte instructiv si lamuritor. Va trebui sa avem o discutie mai larga noi doi si o sa pun discutia aici, pe blog, impreuna cu multe imagini.

 

Facebook si grupuri de discutii

facebook-grupuri

Multe din informatiile de care aveti nevoie, indiferent daca sunteti incepatori sau mai experimentati, le gasiti pe grupurile de discutii de pe Facebook. In general sunt populate de oameni entuziasti si foarte interesati de subiectul la care face referire grupul. Vor fi mai mereu dispusi sa raspunda la intrebari sau solicitari de orice fel ar fi si vor fi chiar bucurosi sa ajute. Nu ezitati sa intrebati ce nu stiti, orice intrebare isi va gasi cumva un raspuns, care poate sa va satisfaca sau nu, important e ca va veti mai imbogati cu o informatie si, de ce nu, cu un amic, posibil partener de afaceri sau chiar viitor prieten.
Cel mai activ grup de discutii cu tema lavanda imi pare sa fie Cultivatori de Lavanda Romania, un grup cu mai mult de 2200 de membri. Am stat vreo 2 zile sa citesc cele cateva sute de ecrane de discutii, de la momentul crearii grupului si pana la momentul in care il descoperisem. Foarte interesant. CHIAR FOARTE INTERESANT!  Discutiile sunt mai vii, mai la obiect, sunt discutii despre o paleta intreaga de probleme, proceduri, evenimente, tips&tricks. O carte despre cultura lavandei poate fi mai bine structurata, dar garantat e mai putin „vie” decat discutiile de pe grup.

Alte grupuri la care merita sa fiti membru mai sunt si AURUL MOV – LAVANDA , Lavanda, Magazinul cu  lavanda , Lavanda BIO *** Organic LavenderTOTUL DESPRE LAVANDĂCultura de lavandă – ajutor!Lavanda Magic, sigur mai sunt si altele. Pe toate aceste grupuri veti gasi comunitati mai active sau mai putin active, de multe ori veti constata ca membri activi dintr-un grup se dovedesc a fi activi pe mai multe grupuri si in functie de particularitatile grupului veti gasi ceea ce va intereseaza mai mult. La randul vostru incercati sa fiti de ajutor, veti contribui cu experienta voastra la fondul de cunostinte al grupului si veti fi rasplatiti pe masura atunci cand veti avea nevoie.

Ne vedem acolo la o poveste. 🙂

 

Facebook si Social Media

icoane social media

Toata lumea foloseste acum Facebook pentru a-si promova afacerea. Sau aproape toata lumea. Si toata lumea a devenit specialista in Facebook. Din pacate nu e chiar asa si ma gandesc ca ar fi potrivit sa va documentati. Sunt foarte multe surse chiar in limba romana.

Pe langa Facebook, dar nu la fel de importante, mai sunt cateva retele de socializare pe care vi le recomand.  Twitter are peste 200.000 de conturi in Romania din care peste 25.000 sunt active. Cel putin in zona de business sunt cateva conturi foarte active care merita urmarite.

O alta retea la care ar fi bine sa aveti un cont este G+ sau Google+.  In cazul in care dezvoltati un site sau un blog despre afacerea voastra va va ajuta foarte mult pentru cresterea relevantei pe Google.com.

Pinterest este o retea sociala prin care va puteti promova imaginile si fotografiile voastre, cu produsele pe care le aveti, si in acelasi timp o nelimitata sursa vizuala de inspiratie.

Am lasat la urma o scurta informare despre necesitatea unui site sau al unui blog. E cea mai buna si mai ieftina carte de vizita pe care o poate avea un business. E „cartierul general” a tot ce inseamna promovare online, e locul care va transforma din necunoscut in familiar. Nu ignorati deloc aceasta platforma. Poate vi se pare scump dar sunt si solutii ieftine sau gratuite (aproape gratuite, ca munca voastra tot valoare inseamna), in functie de ce anume doriti sa faceti se pot gasi solutii potrivite. Nu ezitati sa ma contactati, o sa va ofer cel mai bun sfat de care sunt capabil. Trebuie doar sa-mi trimiteti un mesaj din Contact sau chiar sa comentati mai jos.

Comentarii sau forum? Mai bine, si comentarii si forum.

8-comunitatea

O mare parte din energia necesara autorului unui blog provine din comentariile cititorilor. Nu poti sa scrii la nesfarsit fara sa ai si-un feedback de la cititori. Stiu, pe „analytics” poti vedea multe date extrase din comportamentul  vizitatorilor, date care te ajuta sa intelegi o mare parte din ce faci bine sau mai putin bine, ca autor si ca promoter online al propriului tau blog.

Comentariile voastre imbogatesc continutul. Si voi asta vreti, un continut bogat si  relevant, altfel nu ati fi ajuns aici. Un continut relevant ajuta site-ul in cautarile pe motoarele de cautare. Asta atrage si mai multi cititori si, cu bunavointa voastra, mai multi contributori la continut. Comentariile voastre vor fi pentru mine un ghid , un indrumar al dorintelor voastre privind subiectele abordate. In plus comentariile va ajuta sa primiti raspunsuri directe, personalizate, de la mine sau de la alt cititor informat si binevoitor. E bine sa comentati la subiect. Pentru cei care nu gasesc niciun articol care sa faca referire la obiectul intrebarii pe care o aveti, voi avea trei variante care sa-i ajute. In primul rand imi puteti scrie direct completind formularul de la Contact si eu va voi raspunde atat cat stiu si pot la momentul respectiv. In al doilea rand pot face un articol care sa raspunda intrebarii voastre, ajutind astfel si pe altii. Si in al treilea rand vor putea initia un subiect pe forumul pe care-l voi crea in curand pe site.

Initial ma gandeam sa initiez o sectiune despre cultura lavandei pe unul dintre forumurile generaliste si mult frecventate de cititorii curiosi. Gandindu-ma mai bine cred ca e mai util sa muncesc un pic mai mult si sa va pun la dispozitie acest forum aici, fara sa va mai plimb pe la „porti” straine. Forumul  va aborda subiecte ridicate de voi sau de mine in legatura cu ce ne intereseaza pe toti, lavanda.

Importanta informatiilor si sursele de informare

Am vrut iniţial să detaliez importanţa informaţiilor în luarea deciziilor dar mă gândesc că oricine ştie acest lucru şi nu vreau să par prea arogant presupunând că nu aţi ştii acest lucru, aşa că voi trece peste asta spunând doar că e foarte important ca înainte de toate, înainte de a vă apuca de munca şi de cheltuirea banilor şi a timpului vostru, e bine să vă informaţi cât mai mult şi cât mai exact cu putinţă.

Nu mai ţin minte cum am dat peste ideea asta, dar dacă îmi aduc cumva aminte şi voi considera important să vă spun şi vouă, probabil că voi face un articol special despre asta. Eu am inceput să consider cultivarea lavandei ca fiind ceva interesant şi potrivit pentru mine cam în urmă cu vreo 2 ani. De atunci am citit şi am aflat  foarte multe despre acest subiect, din diverse surse,  de la căutări pe Google si Youtube, până la postări pe Facebook. Din păcate informaţiile în limba română sunt destul de puţine şi de cele mai multe ori redundante. Pare că toţi copiază de la unii la alţii fără să contribuie şi cu experienţa lor personală. Nu cred că oamenii sunt reticenţi în a oferi informaţii valoroase din grădina proprie ci doar probabil sunt reticenţi  în a scrie articole originale, au cumva impresia că nu se ridică la rangul de scriitori. 🙂 Nici eu nu consider că am vreun talent scriitoricesc dar, din fericire, cred că impărtăşirea informaţiilor e mai importantă decat jena „literară”.

Pentru cei care nu ştiu engleza am o veste bună, tot ce voi găsi interesant pe site-urile de limbă engleza şi cred că merită voi încerca să le interpretez şi le voi posta aici cumva. Pentru cei care nu ştiu engleza, dar ştiu o limbă de circulaţie internaţională le sugerez să folosească Google Translate, ştiu că deocamdată  nu face treabă prea bună cu traducerile în limba romană dar am observat că e destul de precis şi „citibil” atunci când traduce din engleză în franceză, germană, spaniolă , etc  (probabil şi chineză dar chiar că nu am cum să verific asta 🙂 ). Pentru ceilalţi am numai veşti bune, internetul abundă de informaţii relevante despre cultura lavandei, singura veste mai puţin bună e că va trebui sa citiţi cât mai mult şi să treceţi prin filtrul experienţei voastre ce este şi ce nu este potrivit pentru voi, ce este şi ce nu este important pentru ce aţi ales să faceţi.

2-surse-info