Primul buchet de lavanda de la noi din gradina

Primul buchet de lavandă de la noi!

Specia Lavandula Angustifolia (mai este denumită şi Lavandula Officinalis, Lavandula Vera, True Lavender sau English Lavender), soiul Sevtopolis. Acesta este soiul pe care am de gând să-l plantez acum, în toamna aceasta (2015). Nu a fost o alegere firească ci mai curând întâmplătoare. Decizia a fost luata în urma unei colaborări şi dacă tot a fost făcută, am zis să şi cercetez un pic cu ce m-am ales.

Informaţiile le-am găsit pe mai multe site-uri, unele erau contradictorii aşa că le-am verificat periind mai multe surse. Până la urmă am reuşit să trag concluzia că este un soi foarte potrivit pentru ţara noastră şi mediul climatic de la noi. Pe lângă condiţiile pedo-climatice favorabile, mai are şi avantajul de a fi un soi foarte potrivit pentru producerea uleiului de lavandă, unul din principalele produse ce pot fi obţinute şi valorificate. Uleiul extras din acest soi este foarte bine evaluat şi foarte apreciat de către producătorii de parfumuri datorită elementelor esenţiale ce îl compun.

Producţia medie este cuprinsă între 3,5 –  4,5 tone la hectar, uneori chiar mai mult, ceea ce face ca datorită procentului ridicat de ulei, să se poată obţine 70-100 litri de ulei esenţial la hectar.

Sunt foarte multe detaliile obţinute căutând pe site-urile specializate dar mă gândesc să le pun aici într-un articol viitor, după ce înţeleg şi eu acei parametri şi importanţa lor. Pentru cei mai puţin riguroşi, un sumar al informaţiilor prezentat mai sus sper să fie suficient.

Dacă îţi doreşti să porneşti şi tu o afacere cu lavandă, noi îţi venim în ajutor! Află mai multe.

Aboneza-te la newsletter!

Aboneza-te la newsletter!

Subscrie si vei primi noutati si articole despre lavanda.

Subscriere reusita!