Lavanda online – Lavanda din eter

Primul contact cu domeniul cultivării lavandei l-am avut din întamplare. Mi-a atras atenția un articol „bombă”, cunoașteți genul, trejdemii de euro la hectar sau nu mai puțin de doojdemii, euroi mov crescând lanuri-lanuri din pământ. Mirific! În fine, n-a fost chiar rau, în orice trebuie să existe un pic de senzațional, și unde nu e, folosim imaginația. Cert e că a fost primul pas înainte de-a gugălicultura lavandei„. (asta e paragraful cu cele mai multe cuvinte argotice pe care l-am scris vreodată )

Am mai spus asta, rezultatele relevante găsite la acel moment au fost puține și de cele mai multe ori redundante. Cele mai multe articole în limba română despre lavandă repetau mereu aceleași informații. Asta era prin 2013. Din fericire, situația s-a schimbat surprinzător în ultimii ani. Au apărut mai multe site-uri cu povești frumoase despre oamenii care cultivă lavanda. Bineînteles că s-au înmulțit și articolele senzaționale cu câștiguri uimitoare, dar acum le consider „sarea și piperul” acestui domeniu. Acum puteți găsi destul de multe informații, bogate și serioase, scrise de oameni implicați direct în cultura lavandei. De la bloguri, cum este al meu, la site-uri de prezentare a afacerii sau e-commerce, dar și platforme generaliste care prezintă informații sumare cu nelipsitul ingredient senzaționalist, comunitatea de informații mov s-a îmbogățit spectaculos.

Bloguri

E destul de greu să ții un blog. Trebuie sa scrii periodic, pe cât posibil și să te straăduiești să-ți păstrezi cititorii fideli. Blogurile sunt cele mai „vii” dintre toate formele de prezenta online. Din pacate acest segment nu este prea larg deși ar fi mare nevoie. Cu ajutorul lor oamenii iși  spun mai ușor poveștile, își împărtășesc experiența personală, cu succese și esecuri, experiențe unice și de multe ori captivante.

  • Fabrica de mov – profit de ocazie ca să vă reamintesc de ce am început acest blog. Am vrut sa fie povestea unui început  de la zero. Am încercat să-l fac să fie  inspirațional și util, plin de informații valoroase. Fiind „viu”, informațiile se împrospătează, se îmbogațesc, se completează sau se corectează cu experiența mea, a autorului, dar și a celor care citesc și iși fac curaj să comenteze.
  • lavanda online

    Lavanda de Bihor

    Lavanda de Bihor –  un blog scris de oameni care se pricep și iubesc să vorbească despre lavandă. Pe domnul Vasile Cmeciu l-am cunoscut la una din întâlnirile noastre. Mi s-a parut un om entuziast și foarte atent la informațiile pe care le publică. Îi place să se documenteze și împărtășește generos.

Din păcate, alt blog nu știu. Nu spun că nu există ci doar că eu nu știu altele. Mai sunt bloguri interne ale unor site-uri de prezentare, dar cu activitate mai scăzută, cum ar fi cel al lui Tudor Panait, al Ancăi Serpar sau Lavanda Plant.

Site-uri de prezentare

Mulți lavandiști au avut curajul și priceperea să-și expună afacerea în site-uri web de prezentare. Cei mai mulți au făcut primul pas în online la un an sau mai mult după demararea afacerii. În ele puteți găsi tot felul de informații generale și particulare, din domeniu. Din păcate  informațiile cu caracter generalist sunt destul de repetitive. Chiar dacă nu sunt bloguri sau site-uri de informare, acest tip de prezente online oferă de multe ori repere importante despre cultura lavandei și afacerile ce stau în spatele ei.

  • lavanda online

    Lavanda de Romania

    Lavanda de Romania este unul din cele mai cunoscute și promovate site-uri despre afacerile cu lavandă. Bine plasat pe motoarele de căutare și-a câștigat notorietatea datorită pioneratului în domeniu, dar și investițiilor importante în bani, timp și pasiune. E un site destul de complex și relativ actualizat cu informații. Are blog și magazin online.

  • lavanda online

    Lavanda Lola

    Lavanda Lola al Ancăi Serpar este un site de prezentare, magazin online și blog, printre cele mai importante din Transilvania, în special în zona Clujului. Și ea oarecum pionier pe tărâmul lavandei și-a construit o reputație solidă. Cel mai interesant mi s-a părut demersul ei de a aduce o varietate foarte mare de soiuri de lavandă. Aproape pot spune ca are o mica grădină botanică a lavandei.

  • lavanda online

    La Lavande

    La Lavande este deocamdata în construcție dar știu din surse sigure că va fi grozav. Simona Măricean își spune poveștile ei despre lavandă (da, sunt mai multe și pare ca toate încep în Franța). Veți găsi unele din cele mai frumoase puneri în valoare a florilor de lavandă și, nu în ultimul rând, povestea Cerdacului cu Lavandă. Până atunci o gasiți pe Facebook (La Lavande și Cerdacul cu Lavanda) .

Magazine online sau E-commerce

Magazinele online sunt gândite și centrate pe vânzarea produselor obținute din lavandă. Uleiuri esențiale, decorațiuni sau produse cosmetice, chiar și ingrediente culinare, toate iși fac loc pe „rafturile” magazinelor online. Majoritatea vând producția proprie și la fiecare se vede priceperea și talentul în executarea lor.

  • lavanda online

    Lavandessence

    Lavandessence este unul dintre cele mai frumoase magazine online cu produse din lavandă. Atenția pentru detalii și modul de ambalare a produselor, dar și calitatea (testată de mine) mă fac să mă gândesc la un magazin premium.

  • Lavanda Prahoveana
    lavanda online

    Lavanda Prahoveana

    este un bun exemplu de ce poate face  un om determinat și autodidact. De profesie inginer electronist și telecomunicații, Nicolae Panait a învățat WordPress și detalii SEO pentru a-și pune în valoare produsele. A fost lansat în urmă cu doar cateva luni și am observat o evoluție continuă în ceea ce privește UX (user experience) și conținutul.

  • lavanda online

    Maura Shop

    Maura Shop este un magazin online cu baza în regiunea Moldovei. Este administrat de o doamnă foarte drăguță și dispusă să vă sfătuiască cum să-i folosiți produsele cumpărate de la ea. Mie mi-a plăcut varietatea de material săditor pe care îl pune la dispoziție.

  • Mayie
    lavanda online

    Mayie

    este „next level” al lui Tudor Panait. A creat un brand original pe care-l dezvoltă ingenios plecând de la experiența câștigată în cultura lavandei dar și a relațiilor puternice pe care le-a dezvoltat în domeniu.  Iată că am pomenit de Tudor de 3 ori în acest articol, dar nu degeaba.

  • lavanda online

    Atelierul de esente

    Atelierul de esente este deocamdata un proiect în dezvoltare și va deveni probabil prima platforma e-commerce din domeniul uleiurilor esențiale, platformă prin care producătorii români de esențe aromatice își vor putea valorifica  produsele. Un proiect ambițios pe care e musai să-l urmărim pentru că se va putea constitui în soluția ideală pentru cei mai puțin dispuși să investească în propria platformă de comercializare online. Până la lansare îi puteți urmări și pe Facebook.

 

Concluzii și o propunere… două

Nu mi-am propus să numesc pe toată lumea. Sunt convins că am uitat pe mulți dintre cei ce contează în domeniu, dar nici nu am vrut sa fac un listing al tuturor prezențelor online cu lavandă. Aceștia mi-au venit primii în minte și sunt poate cei care m-au inspirat în vreun fel. E loc și pentru alții și chiar vă rog să-i adăugați la comentarii, cu linkuri și  mici descrieri așa cum am făcut eu mai sus. Exemplele pe care le voi găsi utile cititorilor mei, le voi trece mai sus în categoria potrivită sau, dacă sunt prea mulți, voi mai face un articol care să-l completeze pe acesta.

Ah… era să uit, nu mă supăr dacă se întâmplă un link exchange pe ici pe colo.

 

7, pentru la iarnă

Ansel Easton Adams (n. 20 februarie 1902 – d. 22 aprilie 1984), unul dintre cei mai apreciați fotografi ai tuturor timpurilor, care m-a impresionat și m-a inspirat pe drumul meu de fotograf amator, a spus la un moment dat: “Sometimes I arrive just when God’s ready to have someone click the shutter.” (Câteodată ajung unde trebuie, fix când Dumnezeu e pregătit ca cineva să apese butonul aparatului). Nu știu dacă a fotografiat vreodată vreun câmp de lavandă, dar știu sigur că fotografiile sale alb-negru cu peisajele Americii, sunt impresionante și cunoscute în toată lumea.

În timp, am strâns foarte multe imagini „mov” (atât făcute de mine, cât și cumpărate), iar unele sunt de-a dreptul uimitoare. Îți dau impresia că toate s-au „așezat” într-un tablou perfect și așteptau doar omul potrivit care să saleveze momentul pentru eternitate. Așa mi-au venit în minte vorbele lui Ansel Adams,  când am început să pregătesc acest articol, din dorința de a împărtăși cu voi câteva imagini care poate într-un fel, proiectează și visele noastre.

Am ales, cu greu, doar 7 imagini cu câmpuri de lavandă care cred eu, merită văzute:

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

Toate aceste imagini fac parte din galeria de imagini cumpărate de noi. Și dacă tot a venit vorba despre asta, trebuie să spun că am fost surprinsă câți oameni iau și folosesc imagini de pe net fără nici măcar să ceară voie autorului, de parcă ar fi ceva gratis, sau vreun bun comun. Bănuiesc că e evident pentru toată lumea, că asta e mai mult decât nepoliticos și încalcă legile copyrightului (mai multe detalii despre asta). Noi, la Fabrica de mov, fie pe Facebook sau în articole, ne străduim să folosim imagini făcute de noi, cumpărate, sau imagini care ne-au fost oferite cu acordul explicit pentru publicare.

Sper că v-au plăcut fotografiile alese de mine și sunt sigură că avem ce să visăm la iarnă.
Pentru a rămâne mereu la curent cu ce mai publicăm, ar fi de folos să vă abonați la newsletter cu ajutorul formularului.

Dorința ar fi…

După ultima întâlnire din primăvara, la care s-a conturat ideea constituirii unei cooperative ca formă de asociere potrivită intereselor noastre, întâlnirea de sâmbătă, 3 septembrie, a venit după o lungă perioadă. O lungă perioadă în care fiecare dintre noi a fost ocupat cu lucrările de întreținere, cu vremea proastă și cu… concediile.

În primăvară Simona prezentase o schiță de organizare a demersului de constituire a cooperativei. Bănuiesc că nu toți pașii prezentați au fost pe deplin asimilați, dar cred că considerentele pentru care cooperativa este cea mai potrivită forma de asociere, au fost ușor de înțeles. Pe scurt, cooperativa ne poate oferi mediul prin care ne putem valorifica surplusul de producție sub brand propriu sau comun, ne poate intermedia procurarea de materiale la prețuri preferențiale, putem pune la punct strategii de marketing și promovare de care să profităm fiecare. Celelalte forme de asociere nu pot oferi la pachet toate aceste avantaje.

La întâlnirea de-acum, din septembrie, am repetat pe scurt toate aceste aspecte pentru cei care nu au fost în primăvara și după cum era „zumzetul” din sală se pare că acest lucru se așteapta.  Nu prea e clar din partea cui se-așteaptă asta, pare că toata lumea așteaptă niște lideri care să facă tot. Încă nu se vede fiecare contribuind altfel decât cu producția. Cooperativa e un organism pe care nu o să-l putem porni fără să participăm toți, și nu după puteri ci cam în măsură egală. Debalansarea efortului e calea cea mai scurta către eșec. E clar că e nevoie de lider sau lideri, dar nu cred că e cazul să fie „lăsați” să facă chiar totul, exista riscul deligitimării involuntare și probleme grave rezultate din asta. Probabil că va trebui să găsim cumva o soluție ca mobilizarea să se facă rapid și efectiv atunci când va fi nevoie. E un experiment pe care e obligatoriu să-l reusim ca grup.

Pe lângî problematica cooperativei și a valorificării producției (subiectul asta a fost atins la fiecare întalnire și probabil va fi mereu) s-a discutat și despre cum scădem costurile. Încet – încet, se desprinde ideea că cea mai mare parte a lucrărilor de întreținere și recoltare să se facă mecanizat. Devine foarte greu și scump să întreți și să recoltezi manual culturi de peste 1-2 hectare. Costurile mari descurajează orice inițiativă viitoare de înființare de noi culturi sau de extindere a celor existente. Și în acest caz poate tot cooperativa ar putea oferi soluții prin înțelegeri în cadrul cooperativei sau sub umbrela ei.

O supriză plăcută a fost numărul mare de participanți și dorința manifestată de a găsi o soluție pentru rezolvarea problemelor de mai sus, cu cooperativă sau fără, dar cumva să găsim o cale prin care să ne asociem și să ne ajutăm unii pe altii. De aici și ideea mea de constituire a unei platforme comune de informații, cu surse de informare corecte și verificate, idee aflată deja în lucru și disponibilă în curând.

Acum e toamnă și urmează iarna (o iarnă lungă – mie întotdeauna mi se pare că iarna e mai lunga decât ar trebui) și sper să găsim resurse să ne întâlnim tot mai mulți și mai plini de energie pentru a putea finaliza toate demersurile de înființare a cooperativei.

Întâlnirea cultivatorilor de lavandă din Transilvania – Cluj  3 sept. 2016
Fotografii puse la dispoziție de Paul Stefanut – Lavanda de Bihor

Butaşi de lavandă: Cum se fabrică – partea a IV-a

Daca aţi ajuns aici, înseamnă că sunteţi interesaţi de producerea butaşilor de lavandă din tăieturi şi aţi parcurs deja primele 3 articole (Partea I-a, a II-a şi a III-a). Dacă nu le-ţi citit încă, ar fi util. 

Întreţinerea

Acum că i-am văzut în strat aliniaţi ca soldaţii, mai trebuie doar să-i trecem de primavară şi vară, ca la toamnă să fie bine dezvoltaţi şi numai buni de plantat în câmp, ca butaşi de lavandă. Nu e nimic greu doar că trebuie atenţie la nevoile lor, mai ales la necesarul de apă care e musai să rămână la un anumit nivel. Eu am folosit o sondă de umiditate cumpărată de la Dedeman  şi am avut grijă să ţin tot timpul indicatorul pe umed. Nu este nimic grav dacă scade sub acest nivel atâta timp cât nu se depăşesc 1-2 zile.

Pentru că i-am plantat primăvara, în primele luni n-am avut nici o problemă cu nivelul umidităţii. N-a fost nevoie să-i ud decât de 3 sau 4 ori. Vara ar fi trebuit să iau măsuri suplimentare, chiar mă gândeam că va fi nevoie să-i ud în fiecare seară. Probabil ştiti deja că nu-i putem uda în mijlocul zilei, atunci când sunt temperaturi ridicate. Ar fi un stres inutil care poate fi evitat dacă udarea se face seara, noaptea (dacă puteţi programa udarea), sau dimineaţa (dacă aveţi timp). Din păcate a fost o vara foarte urâta, umedă şi mult mai rece decât eram obisnuiţi, cel puţin aici, la nord de Carpaţi.

Prezenţa foliei de mulcire a făcut totuşi ca în perioada când nu a plouat şi a fost mai cald, nivelul umidităţii să nu scadă prea mult, iar dimineţile reci au adus multa umiditate condensata pe plante şi sol (folie). Din iunie până în august n-a fost nevoie să ud decât de 4 sau 5 ori (depinde foarte mult de cum e anul). Vara nu s-a terminat încă, dar nici nu mă aştept la schimbări drastice pe final de sezon.

Iniţial mă pregătisem să fac tuneluri de umbrire peste straturi, dar condiţiile climatice de care vorbeam mai devreme m-au făcut să renunţ considerându-le inutile. Nu acelaşi lucru ar fi fost în cazul în care aveam o vară fierbinte.

Tunel de umbrire

Butasi de lavanda - tunel de umbrire

Butaşi de lavandă – tunel de umbrire

Am făcut totuşi un tunel de umbrire peste unul dintre straturi şi pentru a testa comparativ comportamentul plantelor în condiţii diferite. Straturile fiind de aproximativ 1.2 m lăţime, am  făcut nişte arce de 1.5 m din tuburi de plastic groase de 11 mm, dintre cele folosite la instalaţiile electrice, şi le-am băgat în segmente de 25 cm lungime din fier rectangular de 15x15x1,5 mm. Acestea le-am introdus în sol cam 15 cm, lăsând 10 cm afară. Peste arce am tras o plasă de umbrire cu coeficient de umbrire de 40%, lata de 1.2 m. Bineînţeles că nu a acoperit tot dar este destul, cum straturile sunt orientate EST-VEST, având laturile lungi spre sud şi nord, am acoperit mai mult latura sudică. Ancorarea plasei am făcut-o cu tije de ancorare folosite la tavanele de rigips sau vă puteţi confecţiona nişte tije de ancorare din sârmă de oţel zincat de 3 mm grosime şi suficient de lungi pentru a realiza o ancorare fermă.

Tunderea

Tundere butasi de lavanda cu foarfeca electrica

Tundere butaşi de lavandă cu foarfeca electrică

Periodic am tuns butaşii cu forfeca. Ideea era să nu facă tije florale, aşa că i-am tuns de 3 ori până acum. Probabil o să-i mai tund cel puţin încă o dată. Tunderea are rolul de a-i îndesi şi a direcţiona resursele plantei spre dezvolatarea rădăcinii şi tulpinii principale. Deasemenea stimulează şi o ramificare puternică.

Am folosit o foarfecă de gard viu manuală la primele 2 tunderi, dar am apreciat ca ar merge mult mai repede cu o foarfecă electrică şi am avut dreptate. Efortul e tot cam la fel, dar am redus timpul de tundere cu aproximativ 80%.

Vă încurajez să cumpăraţi ambele variante, uneori nu e cazul să întindeţi cablul electric pentru câteva tăieturi şi  foarfeca manuală e mai la îndemână.

Biostimulatori

Unii sunt de părere că nu e necesară folosirea biostimulatorilor la butaşii de lavandă, dar pentru a fi sigur ca totul e bine, am folosit încă de la plantarea tăieturilor un biostimulator natural: Razormin. Am pus în stropitoare cantitatea indicată de producator şi apoi am completat cu apă. Am udat abundent cu aceasta soluţie o data la 14 zile.

Am administrat biostimulatorul cu stropitoarea până când au apăut primele frunze verzi, după acest moment am făcut soluţia după acelaşi raport şi am adminstrat-o cu pompa de stropit înca de 3 ori. Tot de la apariţia primelor frunze verzi am mai pus în soluţie şi Cropmax, un îngrăşământ foliar natural. Deci 3 ture, am dat un amestec de Razormin cu Cropmax.

Acum mai dau doar cu Cropmax la acelasi interval de timp, 14 zile.

Controlul buruienilor

Chiar daca aţi pus folie de mulcire, buruienile nu vă vor lipsi de prezenta lor. Se vor insinua prin orice spaţiu liber pe care-l vor găsi şi vă vor agasa cu o determinare demnă de cauze mai bune. Trebuie smulse imediat cum apar, dacă sunt lăsate să crească, smulgerea lor vă va distruge local folia de mulcire făcând astfel misiunea mai uşoară urmatoarei serii de buruieni. Dacă sunt ţinute sub control, cu timpul vor dispărea aproape în totalitate, mai ales că odată cu venirea verii se vor îndesi şi butaşii de lavandă şi nu vor mai lăsa loc pentru buruieni.

Partea a V-a

Daca aţi respectat întocmai instrucţiunile din cele 4 părţi ale articolului, e foarte posibil să aveţi butaşii vostri în toamnă. Dacă nu aţi respectat şi aţi venit cu adaptări şi/sau variaţiuni şi aţi obtinut rezultate bune sau mai bune, abia aştept să comentaţi mai jos şi să expuneţi exprienţa voastră. Dacă  ceva a mers prost şi n-aţi obţinut rezultatele dorite, la fel, aştept să comentaţi, sunt de folos şi experienţele negative, pentru a fi evitate.

Daca am uitat ceva sau vă este neclar ce am scris, vă rog să puneţi întrebări în comentarii, o să răspund cât pot de repede şi probabil interacţiunea noastră îi va lămuri şi pe alţii.

Rămân dator până data viitoare, când voi face şi partea a V-a (click aici) în  care voi vorbi despre recoltarea butaşilor de lavandă. De asemenea voi publica şi un rezumat al celor discutate anterior, iar la final poate tragem şi-o concluzie.

Ca să vedeţi şi partea a V-a cred că v-ar fi de folos să vă abonaţi la newsletter cu ajutorul formularului de mai jos.

Butaşi de lavandă: Cum se fabrică – partea a III-a

Tulpini de lavandă  (tăieturi) – viitori butaşi de lavandă

Pregatire taieturiArticolul trecut terminasem cu pregătirea straturilor în care urma să pun cele câteva zeci de mii de butaşi de lavandă. În tot acest timp ajutoarele mele  au pregătit tăieturile pentru a fi plantate. După ce au fost recoltate, tulpinile de lavandă, numite aici generic  „tăieturi”, au trebuit pregătite. Atunci când veţi recolta tulpinile de lavandă e bine sa ţineţi cont că acestea să fie lemnificate, nu  mai mici de 10 cm, recomand 15 cm, şi nu mai subţiri de 3 mm.  După recoltare trebuie curăţate de frunze pe partea inferioară (cam 2/3) şi tăiată oblic la capătul care se va înfige apoi în sol. Tăindu-l oblic o sa fie mai uşor de introdus în sol prin folia de mulcire.

IMG_1542La partea cu îndepărtatul frunzelor sunt două păreri. Una zice că e bine sa fie îndepartate, cealaltă că n-ar fi cazul. Eu cred că, într-adevar, nu este cazul, dar e mai bine. Frunzele sunt destul de groase iar atunci cand veţi introduce tulpina în pământ va face o gaura destul de largă prin folia de mulcire iar asta va da ocazia buruienilor să se strecoare mai uşor afară să vă dea de lucru. Pe de alta parte va fi mai uşor de udat pentru că apa va ajunge mai repede şi mai multă în sol atunci când veţi uda butaşii. Din păcate acest avantaj vine şi cu un dezavantaj, apa din sol se va evapora apoi mai repede. Una peste alta, parcă e mai bine ca partea care o introducem în sol să fie curăţată de frunze.

Plantarea tăieturilor

Taieturile de lavanda plantate la aproximativ 5 cm.

Tăieturile de lavandă plantate la aproximativ 5 cm.

Spuneam mai sus că recomand ca tulpinile puse la înrădăcinat pentru a deveni butaşi de lavandă să fie de minim 15 cm. Dacă partea introdusă în sol este de 10 cm, va rămân 5 cm afară şi este destul. Cu cât este mai lungă partea din pământ cu atăt va avea o rezervă de apă mai mult timp. Apa se evaporă progresiv începând de la suprafaţă iar primele rădăcini apar la capătul introdus în sol. Rădăcinile  vor porni începând de la adâncimea la care aţi introdus tulpina. Cu cât e mai jos cu atât rezerva de apă e mai mare şi veţi uda mai rar. În cazul în care veţi planta câteva mii sau zeci de mii de butaşi de lavandă, efortul depus cu asigurarea umidităţii necesare în sol va fi direct proporţional, aşa că n-aş neglija deloc acest aspect.

Derularea foliei de mulcire

Derularea foliei de mulcire pe măsura ce înaintam cu plantarea tăieturilor.

Înainte de introducerea tăieturilor în sol, peste stratul de pământ am derulat o folie de mulcire de culoare neagră şi grosime de 30 microni. Poate fi folosită şi folia de 15 microni fără probleme. Am derulat câte un metru aproximativ şi apoi am înfipt tăieturile la o distanţă de 5 cm una de alta. Nu am folosit niciun instrument de măsură, am aproximat această distanţă pentru că nu este nimic critic. Pot fi plantate la 6 cm sau la 4 cm, dar n-aş depăşi aceste limite. Dacă le plantaţi prea strâns, prea înghesuite, nu se vor dezvolta suficient. Dacă le plantaţi prea rar o să le încurajaţi să se dezvolte prea mult la suprafaţă în detrimentul părţii subterane a rădăcinii. În cazul în care veţi folosi un plantator pentru plantarea în câmp a butaşilor, nu vă ajută ca partea aeriană să fie foarte stufoasă.

 

Ce mai urmeză?

Primul strat cu viitorii butasi de lavanda.

Primul strat cu viitorii butaşi de lavandă.

Am pregătit solul şi  tăieturile, le-am plantat iar la final am udat cu stropitoarea o soluţie de Razormin, preparată după indicaţiile producătorului, pentru a stimula înrădăcinarea.

Am senzaţia că ar mai fi ceva de spus, parcă am terminat prea repede cu plantarea lor.  Eh, atât este, nimic mai mult. Mai departe trebuie doar să aveţi grijă de ei să se dezvolte. O parte vor muri, dar dacă sunteţi cu ochii pe ei aceasta parte nu ar trebui să depăşească 10-20%. Despre cum să aveţi grijă de ei în lunile în care vor creşte, să devină butaşi de lavandă, voi vorbi în următoarea parte. Va fi un capitol important aşa că n-ar fi o idee rea să subscrieţi la newsletter ca să fiţi siguri că primiţi articolul pe email.

Tot procesul acesta durează aproximativ un an, deci dacă începeţi în primăvară, presupunând că găsiţi tăieturi de calitate şi totul merge ca la carte, veţi putea începe propria cultură de lavandă primăvara din anul următor. Dacă nu doriţi să treceţi prin tot procesul acesta şi preferaţi să „intraţi în pită” cu afacerea cât mai curând, apelaţi la nişte lavandieri experimentaţi. Noi oferim butași de calitate, cele mai bune prețuri și consultanță gratuită!

Butaşi de lavandă