Explorează acum oferta noastră de plante aclimatizate țării noastre!

Telefon: +40 721 256 229

contact@fabricademov.ro

CONTUL MEU

WISHLIST

COS

Sirop de lavandă

Autor Alin Mihai Vezure

25 martie 2016

A trecut deja mai bine de-o lună de când am primit o sticlă de sirop de lavandă de la Radu – Lavanda cu Parfum . Atunci  abia am aşteptat să ajung acasă să prepar un sirop de lavandă cu apă minerală şi n-am fost deloc dezamăgit. S-a dovedit a fi foarte bun, foarte aromat şi, la fel ca şi ceaiul, complet diferit faţă  de aşteptările majorităţii, ideea că ar avea gust de săpun. Stiu că pare o exagerare, dar mno, obiceiurile vechi se schimba greu. Când spui lavandă te şi gândeşti imediat la produse de igienă.  În schimb dai de un gust foarte aromat care ar aduce mai mult cu gustul siropului din muguri de brad, cu un pic de aromă de ananas. Alexandra zice că aroma aia uşor sesizabilă ar semăna mai mult cu pepenele. Oricum ar fi trebuie să-l gustaţi neapărat, eu sunt subiectiv şi poate voi descoperiţi că ar avea gust de rodii sau mai ştiu ce. Radu a fost al naibi de amabil şi mi-a zis reţeta.

Sirop de Lavanda de la Radu Valentin Brascovita Lung

Sirop de Lavanda de la
Radu Valentin Brascovita Lung

Reţeta sirop de lavandă

Ingrediente:

  • 200 grame de floare proaspătă de lavandă
  • 1 litru apă
  • 1/2 lămâie
  • 750 gr zahăr

Se încalzeşte apa pâna la fierbere apoi se toarnă peste florile de lavandă. Se stoarce jumătatea de lămâie peste conţinut şi apoi se lasă la macerat timp de 12- 24 de ore.  A doua zi filtrăm maceratul şi-l punem la fiert. Când  se încălzeşte începem să punem zahărul, încet, mestecând continuu şi lăsăm să fiarbă timp de 10 minute având grijă să nu se ardă siropul. Acum este momentul să punem şi alte arome dacă chiar dorim acest lucru. La terminarea celor 10 minute oprim focul şi lăsăm siropul să se domolească, apoi îl punem cu grijă în sticle.

În loc de zahăr puteţi pune 600 g de miere. Chiar ar fi recomandat, nu vă mai zic de ce.
La prepararea acestui sirop de lavandă, Radu a folosit Lavanda Angustifolia Vera, v-am zis ce gust are, dar eu aş încerca mai curând cu flori de Lavanda Angustifolia Munstead, e soiul de lavandă cel mai recomandat pentru aplicaţii culinare.
Încercaţi şi voi cu alte soiuri de lavandă şi poate îmi lăsaţi şi mie un feedback.  🙂

Update 5 octombrie 2016

Am facut şi noi prima tură, 5 porţii,  şi ne-au ieşit 6,5 kg.

 

Ați putea dori, de asemenea…

Butaşi de lavandă sezonul 2020

Butaşi de lavandă sezonul 2020

Am început recoltarea butaşilor de lavandă din pepiniera Fabricii de Mov. Aveţi mai jos, în film, câteva detalii şi...

24 Comentarii

  1. Vlad

    Buna ziua, nu va suparati lavanda trebuie sa fie doar floare sau poate fi cu tot cu tije?

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Cat mai putina tija.

      Răspuns
    • Alina

      Bună ziua! Și eu tot de prepararea siropului cu miere eram curioasa. Din ce știam, mierea devine toxica daca este pusă în apă fiartă. Mi-ar fi plăcut să prepar această rețetă cu miere, însă…poate o să încerc să vad cum iese siropul daca îl las puțin la răcit și apoi pun mierea. Mulțumesc pentru articol!

      Răspuns
      • Alin Mihai Vezure

        Buna ziua! Asa crezusem si eu, ca mierea devine toxica la fierbere. Am vorbit insa cu un apicultor cu experienta si zicea ca mierea devine toxica doar la fierbere indelungata, cand practic se arde. Amestecata cu apa fierbinte nu-si schimba caracteristicile. E si folosita des la indulcirea ceaiului.

        Răspuns
  2. Mihaela

    Buna ziua,
    Daca doresc sa folosesc miere in loc de zahar, cum ar fi reteta?
    Si cam cat timp poate fi conservat?
    Multumesc.

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Raspunsul e chiar in articol, in loc de 750 g zahar se pot pune 600 g de miere. Dupa reteta de mai sus ar trebui sa poata fi consumat timp de un an.

      Răspuns
      • Mihaela

        Am vazut ce scrie in articol. Intrebarea era care este procedura pentru miere. Ca ea nu poate fi pusa la fiert ca si zaharul si nici maceratul fierbinte nu poate fi pus peste ea. Ca ii dispar toate proprietatile, si atunci degeaba am folosit-o. Multumesc.

        Răspuns
        • Alin Mihai Vezure

          Procedura este aceeasi. Aceeasi nedumerire am avut-o si eu legata de miere, dar m-au contrazis niste apicultori, se pare ca mierea isi pierde calitatile doar dupa o fierbere indelungata sau mai multe fierberi, in niciun caz dupa o fierbere de cateva minute. Mi-au dat si niste exemple si argumente dar nu le mai retin, din pacate.

          Răspuns
          • Mihaela

            Multumesc frumos!

  3. Kozma

    Buna ce inseamna 1/2lamaie… Kg sau bucati

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Buna ziua, textul se refera la o jumatate de lamaie. Puteti pune si mai mult, nu e o regula clara. Se poate pune si dupa gust.

      Răspuns
  4. Liliana

    Dar cu lavanda uscata nu se poate face?

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Nu stiu. N-am incercat si nici nu prea cred ca ar merge, n-am auzit pe nimeni sa faca vreun sirop din flori sau fructe uscate.

      Răspuns
  5. Didi

    Este necesar conservantul?

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Cand am facut prima oara o parte din sticle au facut mucegai la suprafata. Probabil ca exista si alte metode care sa inhibe dezvolatarea mucegaiului.

      Răspuns
  6. Ramona

    Am făcut această rețetă și a ieșit peste așteptările mele. Destul de aromat, iar culoarea mai închisă decât siropul din poza postată de dumneavoastră.
    Bine că a-ți atașat poze, este mai ușor așa.
    Concluzia: mulțumită.

    Răspuns
  7. Ramona

    Am făcut această rețetă și a ieșit peste așteptările mele. Destul de aromat și culoarea mai închisă decât siropul din poza postată de dumneavoastră.
    Bine că a-ți atașat poze, este mai ușor de făcut.
    Concluzia: mulțumită.

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Ma bucur ca sunteti multumita de rezultat. Ce soi de lavanda ati folosit?

      Răspuns
      • Ramona

        Soiul True

        Răspuns
        • Stefan Ionica

          Bună ziua,

          Se poate face sirop din sevtopolis? Am înțeles ca nu ar fi un soi comestibil.

          Răspuns
  8. Stefan

    Se poate face sirop din soiul sevtopolis? Am inteles ca nu ar fi un soi comestibil.

    Răspuns
    • Alin Mihai Vezure

      Se poate face din orice soi, toate sunt „comestibile”, dar e adevarat ca unele sunt mai potrivite decat altele. Eu am facut din Sevtopolis, acesta il aveam atunci si a iesit foarte bun. Anul asta voi face si din Munstead si cred ca va iesi mai bun ca cel obtinut din Sevtopolis. Vom vedea.

      Răspuns
  9. Stefan

    Multumesc pentru raspuns! O seara faina!

    Răspuns
  10. Popa Ortensia

    L-am facut din Blue Scent si l-am colorat cu niste afine!A iesit minunat ca gust, iar de culoare nici nu mai zic…

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *